Primarii comunelor din zona Târgului, iată cum sprijină micii producători locali:

1

Am încercat să luăm legătura cu toți primarii de comune din apropierea orașului Târgu Neamț, pentru a afla, printre altele, cum sprijină ei micii producători locali- oameni care încă se mai implică, încă mai fac ceva ca să miște economia localității.

„Veniți în sprijinul micilor producători locali? Dacă da, cum? Dacă nu, de ce?” a fost întrebarea pe care le-am adresat-o. Iată și răspunsurile primite:

Adrian Neculai Nastasă, consilier primar Agapia: Îi sprijinim facilitând promovarea lor în cadrul activităților socio-culturale desfășurate de către noi, precum și prin expunerea de produse la târgurile organizate de GAL Ținutul Zimbrilor,  la care suntem afiliați.


Acozmei Emilia, primarul comunei Bălţăteşti:  Venim în sprijinul tuturor locuitorilor comunei, nu numai al micilor producători .

(????!!!!! Adică nu dați un răspuns la întrebare așa cum ar merita toții cetățenii, nu numai micii producători)


Daniel Lozonschi, primarul comunei Brusturi nu a binevoit să răspundă la telefon, iar la sediul primăriei fie nu era când sunam noi, fie nu răspundea nimeni pe fix.


Petre Zamfir, primarul comunei Crăcăoani: Avem fermieri gospodari, animalele lor merg pe pășunea primăriei, am încheiat contrat de închiriere cu ei. La nivelul comunei nu sunt mari producători, dar își câștigă existența. Noi îi ajutăm cu orice informație, chiar și cu utilaje în caz că au nevoie urgentă de ajutor.


Ion Nechifor, primarul comunei Drăgănești: Lumea a îmbătrânit, majoritatea au dat pământul la o societate puternică. Nu prea mai avem producători locali. Sunt câteva solarii, care vând direct la  locație. Primăria îi ajută cu documente, atunci când e nevoie.


Manea Gheorghe, primarul comunei Ghindăoani: Sunt care au solarii, și nu numai. Îi sprijinim în special cu informații și documente, au atestate de produse bio- roșii, castraveți, varză etc. Suntem  și în GAL Ținutul Zimbrilor, pot accesa fonduri și de acolo.


Constantin Mătasă, primarul comunei Grumăzești: Avem o relație bună cu micii producători locali. De câte ori vin la noi să îi sprijinim cu ceva, le răspundem pozitiv, le stăm mereu la dispoziție.


Anton- Nicolae Gorea, primarul comunei Păstrăveni este de negăsit, cel puțin telefonic. Fixul primăriei funcționează ciudat: ton ocupat ori apel închis înainte să răspundă careva, așadar nici număr de mobil nu avem de unde să luăm.


Ticușor Vasiliu, primarul comunei Petricani a fost foarte ocupat și nu a avut când să ne răspundă….


Vasile Dorneanu, primarul comunei Pipirig: Cei mai mulți producǎtori locali desfǎșoarǎ activități ȋn ferme mixte și sunt sprijiniți de Primǎrie pentru accesarea de fonduri europene. Astfel,  comuna Pipirig a fost pe primul loc la nivel de județ având cele mai multe proiecte pe măsura 141 și și-a menținut poziția de lider și pe submăsura 6.3. (măsuri derulate prin PNDR). Finanțarea obținută prin aceste proiecte a fost folosită de beneficiari pentru investiții ȋn modernizarea exploatațiilor agricole.


Ana Ancuța, primarul comunei Poiana Teiului: De obicei, ne-au solicitat sprijinul. Cât a stat în puterile noastre, i-am ajutat. Ne solicită informații, îndeosebi, vizavi de proiectele de finanțare, de locațiile unde pot să își vândă produsele.


Dumitru Bălăjel, primarul comunei Răucești, a fost foarte ocupat și nu ne-a putut răspunde…


Vasile Mărculeț, primarul comunei Timișești: Micilor producători le acordăm sprijin din toate punctele de vedere, atât logistic cât și informațional. Producătorii sunt informați de către noi despre toate finanțările care se pot deschide pentru a atrage fonduri europene mai ales în cadrul GAL –ului din care facem parte și de asemenea despre programele inițiate la nivel guvernamental pentru a veni în sprijinul lor.


Butnariu Petru Dorin, primarul comunei Ţibucani:Avem  în domeniul zootehniei, avem și o ciupercărie care merge destul de binișor și cam atât. Ori de câte ori au nevoie, îi sprijinim cu informații.


Tănăselea Ion, primarul comunei Urecheni: La nivelul comunei Urecheni, avem un producător de procesare a laptelui. Nu solicită sprijinul primăriei, chiar este o formă foarte recunoscută în Neamț și județele limitrofe- SC LACTAHAN. Au produs de foarte bună calitate, laptele folosit fiind colectat de la animale din gospodării, hrănite cu nutreț, și  nu cu alte substanțe. Ceilalți sunt mici fermieri, care lucrează terenul agricol, noi având terenuri de calitate. Se dezvoltă, cumpără terenuri, chiar este o ramură principală la nivelul comunei noastre. Noi facem parte și din GAL Tinutul Zimbrilor, prin care ar putea accesa fonduri europene. Din păcate, marea majoritate nu vor să acceseze din cauza experiențelor anterioare.  Preferă să facă investiții din venituri proprii.


Maria Adriana Petrariuprimarul comunei Vînători- Neamț: Comuna Vînători- Neamț este membru fondator al Asociației GAL Ținutul Zimbrilor din anul 2013, asociație ce are ca scop îmbunătățirea condițiilor de viață,crearea unui mediu atractiv și motivant pentru toate categoriile de vârstă care trăiesc în această zonă, menținerea tineretului în regiune, păstrarea peisajului cultural și traditional pentru consolidarea identității regionale, sporirea activității economice a zonei, susținerea meșteșugarilor, prelucrarea produselor tradiționale  și promovarea acestora precum și stimularea micilor întreprinzători. Prin liniile de finanțare deschise, această asociație vine în sprijinul micilor producători locali.  De asemenea, au avut  loc numeroase întâlniri la Centrul Social – Cultural Mihail Sadoveanu  cu producătorii locali și reprezentanți ai Camerei de Comert și Industrie Neamț și li s-au prezentat oportunități de finanțare, precum și alte aspecte ce erau  de interes pentru ei. Îmi doresc să construim un parc din standuri pentru a realiza un târg cu produse locale în comuna noastră.

1 Comentariu
  1. Alin spune

    Ziar de partid … articole cu 0 relevanta

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate