STRĂJERII CETĂŢII NEAMŢ

1

Fundaţia Culturală “Ion Creangă” Târgu Neamţ a implementat în perioada iulie 2013 – octombrie 2013, proiectul „STRĂJERII CETĂŢII NEAMŢ”, proiect finanţat din fonduri publice, alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, acordate de Consiliul Judetean Neamţ pe domeniul proiecte culturale.

strajerii

Ca urmare a desfăşurării activităţilor din proiect au fost atinse următoarele obiective propuse:

  • înfiinţarea unei gărzi de onoare la Cetatea Neamţ formată din 21 de străjeri voluntari, activi în perioada estivală;
  • realizarea vestimentaţiei specifice străjerilor şi dotarea acestora cu suliţe şi scut;
  • tipărirea 300 de mini-ghiduri specifice proiectului;
  • motivarea tinerilor pentru participarea voluntară la acţiuni cu caracter istoric local;

La final de proiect, Fundaţia Culturală „Ion Creangă” Târgu Neamţ organizează sâmbătă, 5 octombrie, ora 11.00, în Sala de Sfat şi Judecată conferinţă pe tema „Cetatea Neamţ – reper în cultura română”.

În cadrul conferinţei vor putea fi audiate următoarele prezentări:

1. muzeograf Vasile Diaconu, Dr. Gheoghe Dumitroaia, Un aspect mai puţin cunoscut despre Cetatea Neamţ –

mormintele medievale.

2. Vitalie Josanu, Evoluţia sistemului de fortificaţii a Ţării Moldovei.

3. prof. Adina Raluca Margine, Cetatea Neamţ în literatura română.

4. prof. Elena Preda, Cetatea Neamţ – urme de legendă.

Prin activităţile propuse FCIC îşi propune permanentizarea unui eveniment cultural educativ la Cetatea Neamţ, pentru perioada estivală.

Proiectul a fost finantat de Consiliul Judetean Neamt si Fundatia Culturala „Ion Creanga” Targu Neamt iar colaboratorii nostri directi au fost: Primaria Orasului Targu-Neamt, Complexul Muzeal Judetean Neamt, Ordinul Cavalerilor Lup Targu-Mures, Asociatia mestesugareasca „Nemteanca”, Consiliul Local al Orasului Targu Neamt.

Adresăm mulţumiri cordiale tuturor celor care pe parcursul activităţilor ne-au fost alături!

Manager proiect – prof. Elena PREDA

„PROIECT REALIZAT CU SPRIJINUL CONSILIULUI JUDEŢEAN NEAMŢ”

1 Comentariu
  1. nicu spune

    Sincere Felicitari pentru o intiativa care e intradevar reusita !
    Ganditi-va ca pe viitor sa realizati si niste spectacole la zile onomastice (ex zilele cetatii sau a orasului) , prin care sa puneti in scena momente din viata stramosilor din timpurile reflectate de acest obiectiv istoric care este – Cetatea Neamtului !
    Mult noroc !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate