Prof. Vasile Vrânceanu, nominalizat la Gala Ambasadorilor Nemțeni. Votează-l și tu!

5

Profesorul Vasile Vrânceanu a fost nominalizat la Gala Ambasadorilor Nemțeni, categoria Seniori remarcabili.

Acesta poate fi votat online până la data de 10 noiembrie, accesând următorul link: ambasadorinemteni.ro/vasile-vranceanu/

Tot la categoria Seniori remarcabili, au fost nominalizați și următorii nemțeni: Costache Lupu, primarul Constantin Matasă, Gheorghe Dumitreasa, Gheorghe Vadana.

Pe 23 noiembrie îi vom cunoaște, prin votul nemțenilor și al unui juriu de înaltă ținută, pe cei cu care ne mândrim la nivel județean, național și internațional! Printre ei s-ar putea număra anul acesta și prof. Vasile Vrânceanu, însă numai cu ajutorul voturilor dumneavoastră.

Despre prof. Vasile Vrânceanu

S-a născut pe 15 ianuarie 1934, în comuna Răucești. A urmat cursurile Școlii Normale de Băieți Gheorghe Asachi Piatra Neamț, intrând în rândul învățătorilor, după care a frecventat cursurile de la Facultatea de Istorie la Iași și a devenit profesor.

44 de ani i-a petrecut la catedră, pensionându-se din învățământ în 1998.

A adus o importantă contribuție la înființarea colecției muzeale de la Școala Nr. 2 Grigore Ghica Vodă, Tîrgu Neamț, inaugurată în 1968.

În 1995, a întocmit textul după care s-a turnat filmul „Tîrgu Neamț – file de istorie“. În 2003 a publicat Monografia „Școala Domnească de la Grigore Ghica-Vodă până în zilele noastre“.

Doi ani mai târziu a publicat o istorie în imagini, intitulată „Călător prin Târgu Neamț de altădată și de astăzi“ – volumul I, urmat în 2008 de volumul II.

În 2011 a publicat a patra carte, „Oamenii de altădată care au trudit pe plaiuri nemțene“.

Gala Ambasadorilor Nemțeni, ediția a II-a, organizată de Consiliul Județean Neamț, prin Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“, este o ocazie de recunoaștere publică a personalităților nemțene care s-au făcut remarcate pe parcursul ultimului an, iunie 2017 – iunie 2018.

Evenimentul este dedicat celor care au contribuit decisiv la dezvoltarea culturală și instituțională a spațiului românesc, extins și peste granițele țării.

Publicul poate vota candidații preferați prin intermediul sistemului electronic pus la dispoziție, până pe 10 noiembrie. Se permite acordarea unui singur vot oricărui candidat de pe aceeași adresă de IP, într-un interval de 24 de ore. (click AICI pentru vot)

Andreea T.

 

5 Comentarii
  1. Flechner Willy spune

    Nu-mi vine sa cred. Domnul Vriceanu a fost profesorul meu de istorie la scoala generala nr.2.Nu-l voi uita niciodata. Are aceiasi frizura ca atuci doar culoarea nu este aceiasi. Avea un par negru prin care isl trecea adesea mina. Era o personalitate in scoala. Vroia sa organizeze un muzeu de istorie in scoala. Tot respectul. Emotionant.

  2. Liliana Necula spune

    Îi mulțumesc domnului profesor pentru emoția pe care o simt acum.
    Este fără îndoială un arc peste timp care mă leagă de trăirile din școală.
    Îmi amintesc cu drag și de doamna Vrânceanu-doamna dirigintă.
    Vă recomand dragi colegi să vizitați muzeul din Școala Domnească. Are câteva albume de fotografii neprețuite.
    Semnez mesajul cu numele de elev: Liliana Apetrei

  3. Popa Elena Loredana spune

    Un om deosebit și un cadru didactic, dedicat profesiei sale.

  4. Grechi spune

    Este profesorul nostru de istorie?Sa fie adevarat? Nu-mi vine sa cred.Va rog sa-mi condirmati.Daca gresesc,scuzati-ma.Oricum ,amintirea acestui profesor minunat m-a coplesit.Multa sanatate si va iubesc Domnule profesor!!!

  5. ELENA VANAU spune

    Felicitari si cinste oamenilor de onoare!Niciodata nu le-a fost mai greu profesorilor din Romania ca in perioada comunista si ce sa mai adaug despre vremurile prezente!!!Cu atat mai mult,se cuvine respect,admiratie pentru aceste exemple demne de urmat.Profesorul?,, Un tamplar care… transforma lemnul in mobila de lux.”ar spune P.Tutea.Adaug si eu umila mea parere:trimisii Domnului printre invataceii
    dornici de cunoastere si o viata fericita.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate