Sinagogile evreiești din Târgu Neamț

Istoria Târgului Neamț nu se poate scrie fără a vorbi despre comunitatea israelită care, în perioada interbelică, reprezenta o treime din populația orașului.

Într-un număr anterior am vorbit despre istoricul învățământului evreiesc la Târgu Neamț. O comunitate care număra în perioda interbelică o treime din populația orașului și care a dat reprezentanți de seamă culturii românești și universale. (Istoria acestei comunități face subiectul unei monografii care va apărea în acest an la editura Hasefer).

Începând cu jumătatea secolului al XVIII-lea, numărul evreilor crește astfel că, în 1803, erau 230 de suflete. Catagrafia din 1820 arată o creştere semnificativă a numărului evreilor, care ajung la 400 de persoane. În anul revoluţionar 1821 se găseau 223 de familii.

Numărul acestora continuă să crească, şi la 1832 erau 642 de evrei (149 de bărbaţi, 181 de femei, 135 de fii şi 177 de fiice), adică 24,53% din totalul populaţiei târgului de 2688 locuitori. Creșterea evreilor a condus la necesitatea construirii unor lăcașe de cult, astfel că la 1831 erau menţionate 2 sinagogi.

Sinagoga arsă în 1821 este reclădită din cărămidă prin hrisovul emis de domnitorul Ioniţă Sandu Sturdza din 6 octombrie 1823. Ridicată cu material adus de la Roman şi Fălticeni în stilul vechi oriental, avea în imediata apropiere un mic hegdiş pentru adăpostirea bolnavilor săraci, căsuţa pentru dascăl, feredeul şi cimitirul sub deal. Nici această sinagogă nu a avut viaţă lungă fiind dărâmată în 1849 când Mănăstirea-Neamţ a decis construirea pe acel loc a spitalului şi a şcolii.

În timpul dărâmării sinagogii s-a produs o încăierare între evrei şi cei care trebuiau să o dărâme, altercaţie soldată cu 6 morţi şi mai mulţi răniţi din rândul apărătorilor şi mai mulţi răniţi printre cei care trebuiau să o dărâme.

Delegaţia trimisă la domnitor şi formată din Leib Puioles, Motel Feighes şi Iosef Bolocan nu a avut succes.             După lungi dispute cu Mănăstirea-Neamţ, în 1855 domnitorul Alexandru Ghica emite un hrisov prin care obliga mănăstirea să plătească comunităţii 2000 de galbeni şi piatra necesară construcţiei şi să „dea locul numit a lui Drăghici şi osebit alte două locuri alăturate numite a ţiganilorˮ.

Lucrările începute în 1855 au fost terminate în toamna anului 1857,  însă şi aceasta a avut de suferit de pe urma focului cel mare din 1866, care a mistuit târgul. În curtea acesteia a fost zidită sinagoga Lapcscher care cuprindea 100 de enoriaşi având şi ea de suferit la incediul din 1866. În 1830 a fost ridicată sinagoga Chabat din lemn refăcută la 1855 şi care putea cuprinde 100 de enoriaşi. Sinagoga Boslever zidită în 1836 pe locul lui Iosef Melamed cuprindea şi ea 100 de enoriaşi. În 1826 Uren Keimes ridică sinagoga Meites din lemn. Particularii au ridicat şi ei pe cheltuiala lor case de rugăciune precum Iosel Şoils în 1852 din lemn care cuprindea 60 de enoriaşi, Alter Nocvacs în 1854 tot din lemn. În a doua jumătate a secolului sunt ridicate alte două sinagogi, a Croitorilor în 1869 din zid şi Klazel  în 1874 din lemn şi zid.

Imediat după război, în 1920, o statistică menţiona sinagogile din oras, Sinagoga Croitorilor, Sinagoga Meseriaşilor, Sinagoga Rentzler ridicată la 1880, Casa de rugăciune a hasidimilor, Sinagoga Admorul Nahman Braţevăr. Unul dintre rabinii din secolul XIX și îneputului de secol XX, a fost Simha Ioel Hacohen, autor al Halat Lehem Veşiurei Braha şi Mei Aşilvan, ambele tipărite la Lvov.

Unul dintre cei mai importanţi rabini care au activat a fost Haim Mordehai Roller, rabin al comunităţii între 1896 şi 1944, perioadă în care s-a făcut cunoscut ca una dintre cele mai importante personalităţi rabinice mondiale. În 1937 îl găsim rabin şi pe N. Strulovici.

Viața religioasă după război s-a desfășurat în toate cele 8 sinagogi din oraș. Situația compartivă a sinagogilor, rabinilor și a familiilor ce aparțineau de acestea în intervalul 1945-1950 este următoarea:

Sinagoga	Anul	Enoriași	Anul	Enoriași	Rabin 1950
Catedrală	1945	550	1950	300	Schulem Rozențweig
Meseriașilor		130		120	Burăch Sigler
Doi Lei		130		140	Sigler Leizer
Boslover		260		140
Leipziger		140		130
Novac		250		105
Iosub Soil		90		120
Habot		70		120

În 1945, rabini erau Ehida User Sigler, Menachem Kahane, iar hahami, Zalman Mendel, Gherș Sechter și cantori Sigler Zanvel, Moscovici Haimși Foghel Ierichem. În 1947, comunitatea era deservită de 2 rabini, 2 hahami și 10 cantori. În august 1948, comunitatea angajează ca rabin pe postul vacant pe Schulem Rozențweig cu un salariu lunar de 10000 lei și locuință. Doi ani mai tărziu,în 1950,comunitate era desevită de 3 rabini, 2 hahami și 6 cantori.

În 1950 noul preşedinte face inventarul sinagogilor din oraş. Astfel existau: Sinagoga Habot, str. Cuza Vodă, nr. 63, preşedinte comitet Iancu Bergman; Sinagoga Leipziger, str. Cpt. Deciu, nr. 49, preşedinte comitet Şmil Iosub; Sinagoga Boslever, str. Cuza Vodă, nr. 107, preşedinte al comitetului fiind Avram Cruparu; Sinagoga Meseriaşilor, str. I.V.Stalin, nr. 1, preşedinte comitet Ilie Peisah; Sinagoga Iosub Şoil, str. Roger Naum, nr. 7, preşedinte comitet Alter Catz; Sinagoga Mare, str. Cuza Vodă, nr. 23, preşedinte comitet Strul Bruckmaier; Sinagoga Novak, str. Roger Naum, nr. 15, preşedinte comitet Herşcu Paiss; şi Sinagoga Doi Lei, str. Roger Naum, nr. 8, preşedinte Isac Kass.

Sinagogile au intrat treptat într-un process de degradare, asftel că, în ședința comunitetului comunității din  august 1963, s-a decis inaintarea unui memoriu către Federație pentru aprobarea demolării sinagogilor Doi Lei și Habot dar și zidurilor fostei Sinagogi mari, distrusă de incediu și aflată în stare avansată de degradare. Problema demolării sinagogii Leipziger, a fost luată în ședința din 31 mai 1965, când s-a hotărât și vânzarea terenului de 303 mp, către Cooperativa Unirea Târgu-Neamț, pentru suma de 9799 de lei.

Demolarea sinagogii Doi Lei, a fost aprobată în ședința din 6 iunie 1965, când s-a avizat și cererea făcută de Vartic Gheorghe care în schimbul achitării sumei de 2500 de lei comunității, se angaja să demoleze sinagoga și să curețe și terenul aferent. În perioada 1960-1964 haham a fost Zalman Mendel Manole urmat de Herșcu Strul în perioada 1965-1973.

Rămas fără rabini, după emigrarea acestora în anii 50, serviciul religios era oficiat de cantor, iar sărbătorile importante erau oficiate de cantori veniți din Israel sau alte localități.

În vara anului 1977, au avut loc lucrări de consolidare a celor două sinagogi dar și la cimitirul comunității. Lucrările au fost executate de către cooperativa Constructorul din Târgu-Neamt. Pentru sinagoga Meseriașilor, devizul a fost de 40000 de lei, Federația contribuind cu suma de 35000 de lei, iar la sinagoga Boslever și cimitir devizul a fost de 10170 de lei, din partea Federației contribuția se ridica la suma de 8500 de lei. Din cauza lucrărilor de sistematizare a orașului, la începutul anului 1983, sinagoga Boslever este dărâmată, rămând o singură sinagogă, cea a Meserișilor care există și astăzi, situate în spatele Policlinicii din oraș.

Prof. Emanuel Bălan

Surse:

Arhiva comunității, Dosar culte, 1945, 1947, 1948,  1950;

Ahiva Comunităţii Târgu -Neamţ, procese verbale 1950, 1963-1966, 1974-1977;

Arhiva comunității, Dosar personal 1960-1973;

„Fraternitateaˮ, an VII, nr. 4;

„Ion Neculceˮ, fasc. 7, Iaşi, 1929;

1. Ivănescu, Populaţia evreiască din oraşele şi târgurile Moldovei între 1774-1832, în SAHIR, 2, 1997;
2. Kaufman , Cronica comunităţii izraelite din Judeţul Neamţ, Piatra Neamţ, 1928-1929, vol. I-II ;

Stela Mărieş, Supuşii străini din Moldova în perioada 1781-1862, Supliment AIIA, 1985;

Ştefan Pascu, Populaţie şi societate, vol. 1, Cluj Napoca, 1972;

Tercatin B., Herşcovici Lucian Zeev, Prezenţe rabinice în perimetrul românesc. Secolele XVI-XXI, Editura Hasefer, Bucureşti, 2008;

O istorie a evreilor din România  în date, vol. II, Editura Hasefer, Bucureşti, 2000;